Turul ciclist al orașului Tg. Frumos, a fost un real succes

Azi a avut loc prima ediție a turului ciclist al orașului Tg. Frumos, organizat de Școala Garabet Ibrăileanu, reprezentată de domnul profesor Butnaru Petru. De la început am să spun: Bravo! Bravo! Bravo! Felicitări! Felicitări! Felicitări! Pentru prima ediție, organizarea a fost foarte bună, oamenii minunați, iar copiii foarte încântați.

Ce mai fac tinerii noştri

Era o vorbă odată care zicea cam aşa: “Tineret, mândria țării!” Se potrivea, odată, când tineretul era stimulat să rămână în țară, era educat şi cu bun simț, iar țara îl făcea să se simtă mândru şi încrezător. Azi, când țara în care s-au născut îi fugăreşte prin străinătate, iar cei care rămân sunt batjocoriți prin educație, sănătate şi muncă din lumea a 3-a, nimănui nu îi mai pasă de mândrie sau de țară.

Cum a fost în prima zi de școală

Ne-am trezit devreme, pe la 6 jumate ca să avem timp să ne pregătim, eu și băieții, soția a plecat la servici lăsându-mi mie onoarea (mulțumesc draga mea) de a duce copiii la școală, respectiv grădiniță. După ce le-am dat laptele cu cereale și i-am îmbrăcat frumos, mi-am dat seama că era 8 fără un sfert și eu eram tot în pijamale și nespălat pe față. Nu știu ce am făcut aproape o oră jumate, așa că a început distracția.

Când nu ai talent şi nici imaginaţie artistică

Eram prin clasele gimnaziale, ultimele în care se mai făceau ore de desen, şi mi-aduc aminte de aceste ore, unde toţi din clasă aveau media 10, numai eu reuşeam performanţa unui maxim 9, dar de cele mai multe ori aveam 8. 8 era media că eu aveam şi note de 6 şi câteodată de 9, rareori un 10. Şi când le spuneam alor mei că am luat 10 la desen, nu prea se bucurau aşa ca mine, ei vroiau 10 la matematică sau română, dar numai eu ştiam ce bucurie era în sufletul meu.

Învăţământul nu e gratuit în România

Era odată poate, pe vremuri, când se făcea carte de-adevăratelea, când statului chiar îi păsa de şcoli, profesori şi elevi, dar, azi, nu. Statul plăteşte salariile mizere ale profesorilor şi chipurile le asigură o clădire unde să-şi desfăşoare activitatea, care de cele mai multe ori e vai de mama ei. Atât, nimic mai mult. Nu cărţi, nu rechizite, uniforme, excursii. Părinţii plătesc tot, chiar şi pe Moş Crăciun. Chiar şi pe copiii premianţi tot părinţii îi recompensează. Pe vremea mea, premiile I obţinute cu coroniţă erau acordate de stat şi constau în suficiente şi bune cărţi. Nu poţi spune că România oferă copiilor, viitorului, educaţie gratuită. E cea mai mare […]

Profesoară de engleză care nu ştie engleză

Cum vine asta? Să înveţi pe alţii ceva ce nici tu nu ştii. E un paradox, o aberaţie, un defect de sistem ce se răsfrânge asupra unor copii nevinovaţi. Copii care, au fost loviţi odată de destin, prin faptul că s-au nascut în sărăcie şi mizerie, acum mai primesc o lovitură din partea şcolii, a sistemului de învăţământ în general, care parcă are ca scop şi target producerea de analfabeţi.