Primarul din Tg. Frumos are probleme

În preajma noului an, primarul nostru are probleme cu legea. Aceste probleme, dacă se pot numi așa, care în realitate sunt niște aberații trase de păr și încadrate într-un articol de lege la fel de forțat, vin pe fondul relației primar-cetățeni, relație prea apropiată pentru unii cu mintea odihnită și gura poleită cu căcat.

Facebook

Tîrgu Frumos este un oraș frumos

Nu era așa când eram eu copil. N-avea esplanadă, parcuri, alei pavate, străzi, magazine sau stații peco. Acum e frumos și ce e mai frumos, e faptul că e întro continuă transformare în frumos. Există cârcotași mereu nemulțumiți de faptul că strada lor are o mică groapă, că esplanada e veche, că primarul e PSD-ist, sau mai știu eu ce alte nemulțumiri, firești până la un punct, absurde și aberante până la altul.

Facebook

Prima dată să foloseşti alternativa

Dacă intri într-o instituţie publică şi-ţi cade o cărămidă-n cap, în caz că mai trăieşti, ce faci? Dar dacă te împiedici pe scări, cade un perete peste tine, sau aluneci din cauza gheţii, ce e de făcut? Există vreo alternativă, vreo instituţie la care să te adresezi pentru a fi despăgubit? Sau, ca în România, aşa a fost să fie, nimeni n-are nici o vină? Spun aceste lucruri, pentru că acum două zile am fost la o primărie, la ţară cu ceva treabă. Am ajuns dimineaţa, pe la 9, ca să rezolv repede. La intrarea în primăria respectivă, erau trepte, iar lângă ele, exista o rampă, de lemn, pentru persoane […]

Facebook