Ce trebuie să facă o asociație de proprietari

Asociația de proprietari este “o formă de asociere autonomă și nonprofit a majorității proprietarilor dintr-un condominiu”. “Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe langă drepturi, impune obligații pentru toti proprietarii.” Sursa Cel puțin teoretic, știu ce face o asociație de proprietari, așa cum spune și legea: administrează și gestionează proprietatea comună.

Alessandra Stoicescu bate câmpii

Afirmă sus şi tare că Iohannnis a dobândit cea de-a doua casă, în 1997, în mod fraudulos. De parcă ar fi singurul. Dar, tot ea vine cu legi şi articole scoase la imprimantă, le flutură în faţa camerelor, citeşte din ele şi vrea ca lumea să o creadă că Iohannis e un infractor foarte periculos. Adică, pe scurt, omul avea o casă în proprietate din anul 1992, iar în 1997 stătea în chirie, în altă casă, pe care a vrut să o cumpere. Casa aparţinea statului român, guvernat în 1997 de ţărănişti, sub Victor Ciorbea şi Emil Constantinescu. Eram copil în perioada aceea, dar nu-mi aduc aminte de vorbe de […]