Câteva impresii de la Praid

Dacă tot am beneficiat de un weekend prelungit, am decis să nu stăm numai în casă, ci să ieșim undeva unde nu am mai fost. Nu prea departe pentru că timpul e scurt, am ales salina Praid. De mult doream să o bifez pe lista de locuri vizitate, așa că zilele astea i-a sunat ceasul. Spontan, duminică dimineață, am căutat cazare, am sunat, rezervat și seara eram în Praid. Inițial am vrut să plecăm dimineața și să ne întoarcem seara, dar apoi am zis că e destul de obositor un drum dus-întors de 8 ore plus vizitat.

Tîrgu Neamţ – Cheile Bicazului – Lacu Roşu

Pe aici am perindat ieri toată ziua, în căutarea aerului de munte şi al priveliştilor minunate. Am mai fost în trecut, dar niciodată nu e prea mult când vine vorba de frumuseţile ţării noastre. Lacu Roşu nu e chiar aşa de colorat pe cât îşi are denumirea, de fapt când eram copil mi se părea de un rubiniu intens, ieri l-am văzut verzui şi nu am constatat doar eu asta, un turist m-a întrebat de ce-i spune roşu dacă el e verde. Probabil a mai dispărut multitudinea de corali roşii despre care am învăţat la orele de geografie. Lume multă, miros de mici şi mai ales de cozonaci kurtos, tineri, […]