Sorin Grindeanu fumează (i)legal

“Îmi este foarte greu ca fumător destul de înrăit să respect, dar respect. Am stat foarte mult cu ţigări neaprinse sau o ţigară neaprinsă şi în rest am fost ajutat de un coleg cu o ţigară cu aburi, care este legală”
Sursa.

Așa zice el, însă filmarea jurnaliștilor arată clar că e țigară normală. Un fumător înrăit are nevoie de fum de tutun, nu de aburi. La cum o ține între dește și cum suge cu pofta din ea, nu putea fi țigară electronică, pentru că lichidul nu mai avea timp să se transforme în fum și-l trăgea direct în plămâni. Totuși o susține pe a lui. Omul se apără, cine nu ar face-o când până și legea e de acord cu el.
Adică, dacă nu te vede un polițist, jandarm sau pompier că fumezi într-un birou, nu are nimeni ce-ți face. Nici poze, nici filmulețe, nimic nu este concludent și credibil în fața ochilor de polițist. Ce e aia autosesizare??

Ia să se filmeze unul că merge cu 300 la oră pe autostradă, să vezi atunci cum e vorba de autosesizare. Anchetă, filaje, prindere, luat permis și amendarea nefericitului. Atunci toate pozele și video-urile sunt bune, chiar dacă nu se văd clar, se corectează și se desfășoară o întreagă anchetă.
La fumat, nu e cazul.
Nu te-am văzut noi, înseamnă că nu ai fumat. Semnat: poliția, jandarmii și pompierii.

Mă uitam azi la un documentar pe Discovery. Niște polițiști au prins doi braconieri ce puneau boabe de porumb ca să ademenească cerbii și căprioarele. Când animalele se opreau să mănânce boabele, braconierii le împușcau.
Au fost prinși umblând prin pădure, de polițiști, și au recunoscut că ei au pus boabele momeală.
Au primit amendă, suspendarea dreptului de vânătoare pe nu știu cât timp și totul s-a terminat amiabil, cu strângeri de mână, pa și la revedere.
Dacă nu recunoșteau, probabil era mult mai grav pentru ei, închisoare sau cine știe cum îs legile acolo.

La noi, nu ți-ar recunoaște nici că a tras o bășină în lift, chiar dacă e singurul care iese de acolo.

(Visited 182 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *