Nu avem nevoie de cea mai mare moschee din Europa

index
Suntem rupţi în cur, ruşinea Europei, codaşi la învăţătură, la infrastructură, sănătate, la economie, dezvoltare şi civilizaţie, dar fruntaşi la credinţă, superstiţii, Dumnezeu, cruci şi doamne ajută. Există o vorbă care zice că cine nu-i fudul nu e prost destul.

Cam aşa suntem noi cu căcatul ăsta de moschee de la care avem pretenţia să fie cea mai mare din Europa.
Dar cel mai mare spital din Europa pe când îl avem în proiect? Dar cea mai bună şcoală, cei mai cinstiţi politicieni, cei mai puţini corupţi, cele mai bune străzi, cele mai mari salarii, cei mai fericiţi părinţi, aceste proiecte pe când se vor vedea realizate!?

Întreb aşa ca prostul, pentru că rămân uimit, ca mulţi alţii, cum priorităţile României sunt înţelese total anapoda. Mă gândesc că cel ce le citeşte poate ţine foaia invers şi citeşte de la coadă la cap.
Adică ce-ar fi să ne încălţăm toţi întâi cu pantofii şi apoi cu ciorapii, întâi cu pantalonii şi apoi cu chiloţii şi să mergem aşa pe străzi. Cred că am reprezenta cel mai bine România.

Ce treabă avem noi cu musulmanii? Cât de importanţi sunt pentru România, de vrem să le facem cea mai mare moschee din Europa. Noi, vai de curul nostru, construim cele mai mari moschei şi cele mai mari catedrale ale neamului prost.

Pentru musulmani porcii sunt cele mai disgraţioase animale, pentru că sunt mizerabili, mănâncă unde se cacă, se scaldă în mizerie şi grohăie. Dacă se dă drumul construcţiei moscheei, cred că pentru ei, musulmanii, animalele venerate şi respectate vor fi boii. Boii de români care le construiesc moschee!

Apreciez şi susţin iniţiativa lui Cătălin Berenghi!

(Visited 84 times, 1 visits today)

3 thoughts on “Nu avem nevoie de cea mai mare moschee din Europa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *