N-am mai scris de două luni

Cu puțin efort, s-ar fi împlinit două luni de când nu am mai dat pe aici. Am zis totuși să mă încordez puțin și să mai arunc vreo câteva rânduri pe acestă pagină, nu de alta dar mi-e cam frică de păianjeni cu pânzele lor cu tot.
N-am mai scris din varii motive, mai mult sau mai puțin plauzibile. Cel mai important motiv dar și cel mai pueril, e lenea.

Da, mi-a fost lene să scriu pe blog. Lasă că scriu mâine, dar ce să mai scriu, cine-mi citește prostiile mele etc și uite așa se instalează cucoana lene.

Pe urmă, lipsa de subiecte interesante. Ce să scriu, că mi-am luat o pereche de șlapi, i-am purtan prin parc, am transpirat în ei că erau de gumă și m-am murdărit pe picioare? Alt articol urma să fie despre cum m-am spălat pe picioare, cât de caldă era apa etc.? Ha ha! Cine citește tâmpeniile astea!? Lipsă de inspirație se cheamă asta, dar tind să o aduc mai mult tot spre lene.

Apropo de apă. Nu știu cum se face, dar la mine în sat, în luna iunie, de la început la sfârșit, sunt dese perioade când Apavital ne dă apă cu porția. Neanunțat, cum se întâmplă azi, de exemplu. Asta e, bătatie de jos românească. Nici acum nu este apă de la 8 dimineața. Fără anunț, afișe…nimic. Stați proștilor murdari și însetați, Apavital e șmecheră și i se cam rupe de voi. Huooo bă! huooo!! Când o să fim și noi civilizați și nu o să mai avem restricții la apă, element esențial al vieții și al unui trai modern.

Revin la de ce nu mai scriu. Prima dată mi-e lene, asta e clar. După o zi de stat la birou, după amiaza mai ies cu bicicleta sau stau cu copiii, seara cad frânt și astfel nu deschid calculatorul cu zilele.

Pe urmă, nu prea am inspirație. Subiecte sunt, dar când văd pe net că sunt abordate și dezbătute de alții mai bine ca mine, mă las baltă. Lasă să scrie alții că o fac mai bine. Știu, e loc pentru toți, dar vezi motivul nr.1. 🙂

Mai e și faza că am impresia că pierd timpul pe aici. Nu știu cât atrage un blog generalist, dar având în vedere că e unul hobby, nu ar trebui să îmi fac probleme. Eu scriu pentru mine, dacă și altcineva e curios să citească, bine, dacă nu, tot bine.

Oricum aș da-o, orice aș zice, faza e că de lene scriu așa de rar.

P.S. Acesta este un articol în care nici eu nu știu ce am vrut să transmit. Dacă voi ați simțit ceva, spuneți-mi și mie. Cele două luni de pauză, se cunosc. :))

(Visited 25 times, 1 visits today)

One thought on “N-am mai scris de două luni

  1. 0
    0

    Lenea e cel mai marfa sentiment .stai pe un sezlong la umbra , creierul e blocat intr-un loop interminabil ce nu produce nimic. Din pacate nu prea îmi permit ,iar ideea de mai sus e redusa la stadiul de fantasmă. Totusi ,un alt soi de lene sa instalat ,deoarece n-am mai dat pe blocul tau de mai bine de un an.

    0
    (Visited 25 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *