Mi-am adus aminte de clasa I


Parcă mai ieri eram în clasa întâi și invățam a scrie litere pe caietele tip I si II. Nu au trecut decât 28 de ani, dar jur că parcă era luna trecută.
Asta am simțit azi când mă uitam la Sebi cum scrie litere mici și mari de mână. Cu grijă, emoție, simpatică stângăcie și un zâmbet mare la final însoțit de: Uite tati, am terminat. E bine?

Mi-amintesc cum stăteam toți în clasă, gheboși și foarte aplecați asupra caietelor de parcă eram miopi, iar doamna învățătoare repeta într-una: spatele drept și capul mai sus că vă stricați ochii.

Aveam uniforme cu număr matricol, ghiozdane pătrate mari, penare de plastic, stilouri, toți aproape la fel de parca eram frați și surori. Pe vremea aceea nu prea aveai de unde alege, nu era așa mare diversitate de rechizite ca acum.

Mi-aduc aminte de călimara cu cerneală ce o aveam zilnic la mine. Banca aia mare și veche de lemn avea un loc sculptat special pentru așezat călimara, dar de cele mai multe ori o țineam în ghiozdan, pentru că erau alți copii ce se alimentau frecvent de la ea. Azi înlocuiești rezerva și gata.

Aveam sugativă, o foaie ceva mai groasă și poroasă ce absorbea cerneala în exces de pe stilou sau caiete. Mi-amintesc că scriam și apoi apăsam cu sugativa peste. Oare o mai fi așa ceva prin librării?

Se puneau note, nu calificative ca acum, iar doamna avea grijă să scrie notele pe caiete, cu pixul roșu și destul de mare ca să fie sigură că părinții văd și să ia măsuri dacă era cazul.

Odată ne-a lăsat pe noi să ne evaluăm și să ne punem singuri notele pe un caiet. Serios și corect din fire, am luat pixul roșu și mi-am pus un 6 de toată frumusețea. Ceilalți, majoritatea, au scris mic, cu verde sau negru, un 8, sau un 9, alții au scris 10 cu roșu deși nu meritau. Când a văzut mama caietul cu ditamai nota 6 pe el, normal că nu m-a crezut că am scris-o eu. Atunci mi-am dat seama prima dată că nu e bine să fii tot timpul corect în viață.

In clasa I aveam un singur vis măreț pentru mine: să ajung pioner cu eșarfă roșie la gât, strânsă cu inel de cauciuc. Din clasa a II-a se acorda astfel de distincție. Mă uitam fascinat la copiii de clasele a II -III-IV a și mă fascina eșarfa aceea. Îmi ziceam în gând că la anu voi avea și eu, voi fi pioner.

Vremurile ce au urmat aveau să-mi dezamăgească așteptările. A venit revoluția, a murit Ceaușescu, a căzut comunismul și odată cu acestea, a picat eșarfa cu inel și ordinul de pioner. 🙂

(Visited 20 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *