Iaşi: Restaurant Blue Acqua, un loc perfect pentru bună dispoziţie

Am fost de două ori aici, ultima dată aseară. Prima dată am comandat un borş de peşte şi un crap prăjit, iar soţia o salată de calamar. Borşul e fantastic de bun, crapul nu a fost pe gustul meu, la fel şi salata. Arătau bine în farurii, dar la gust nu mi-au plăcut. Am mai fost atunci cu nişte prieteni care şi-au comandat şalău pane. Am uitat să menţionez, că Blue Acqua este un restauran cu specific pescăresc, dar se găsesc şi paste, deserturi, pui, porc şi vită. Are de toate în meniu. Şalăul a fost grozav de bun.

Atunci am zis că nu mai trec pe acolo, nu mi-a plăcut crapul şi nici calamarul, plus că mi s-a părut puţin cam scump. Subliniez, mi s-a părut doar, dar nu e.

Aseară am zis să-i mai dau o şansă şi am mers iar, tot cu nişte prieteni, alţii de data asta, printre care şi unul italian. Italiano vero. Am comandat borş de peşte, şalău, hamsii prăjite cu mămăligă şi mujdei de usturoi, iar Luca, italianul şi-a luat orez cu fructe de mare. La copii le-am luat paste cu ton, preferatele lor. Bine, ei au vrut pizza, dar nu era. La final am luat şi un desert, papanaşi. Incredibili de buni.

Toate felurile au fost foarte bune, destule şi la un preţ accesibil. Dacă era plin, nu aveai loc să arunci un ac, înseamnă că lumea apreciază. Multe familii cu copii mici, care alergau, ţipau şi se jucau, dar nimeni nu părea deranjat de asta. Chelneriţele aveau mereu zâmbetul pe buze şi răspundeau prompt nevoilor clienţilor când aceştia doreau un pahar, o furculiţă în plus sau încă ceva de băut.

Blue Acqua este situat pe vechiul amplasament al restaurantului Salcia, pe şoseaua Arcu nr.78.Vine lume bună, civilizată, iar atmosfera este una relaxantă. Cu siguranţă voi mai reveni cu plăcere aici.
blueaqua

blueaqua1

(Visited 1,236 times, 2 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *