Dacă mai are cineva dubii că suntem bătaia de joc a politicienilor


A plecat Grindeanu, a venit şi rândul lui Tudose. Primul a fost fugărit de Dragnea, al doilea la fel, doar că a fost mai bărbat şi a simulat o demisie.
Teoretic nu mai avem premier, practic e acelaşi Dragnea, de care ne-am săturat cam toți. Cine crede că Grindeanu sau Tudose au avut ceva de spus, este naiv. Când au vrut să ia atitudine, au fost eliminați.
Ca să evidențiez bătaia de joc la care suntem supuşi:

– Azi trebuia să vină o delegație oficială din Japonia, anunțată şi planificată cu timp în urmă. Cui îi pasă, ce dacă aduceau şi potențiali investitori!? Să fie circ, să fie politică de cea mai joasă speță. Ne-am făcut de râs. Nu e nici prima şi nici ultima oară.

– Când este o astfel de instabilitate politică, toate o iau razna. Curs valutar, rate, prețuri, calitatea vieții cetățenilor. Şi ei ştiu asta, dar nu îi interesează.

– Din cauza asta au plecat şi vor pleca intelectualii şi forța de muncă valoroasă din țară. Datorită unei politici murdare, unsă cu interese meschine, ce nu ține cont de nevoile societății.

– În timp ce noi, populația, deja suportăm consecințele politicii de guvernare dragneriană, ei se plimbă prin țară pe la cexuri, joacă măscărici şi au oricare alte preocupări în afară de cele pentru care au fost votați. Pe banii noştri!

– Sănătatea, învățământul, infrastructura, cfr-ul, sunt la pământ şi merg spre degradare. Nu le pasă. Ei apar râzând la tv, păziți de spp-işti plătiți din banii noştri, şi dau legi şi ordonanțe aberante. Uite premierul, nu-i premierul.

– Sunt atâția oameni competenți în poliția română, oameni cu rezultate şi funcții obținute pe merit, dar sunt conduşi de o agramată de secretară de şcoală gimnazială. Trebuie şi cred că este foarte frustrant pentru ei. O bătaie de joc!

Pe scurt, am ajuns bătaia de joc a celor ce au OBLIGAȚIA să ne conducă într-o direcție bună!

(Visited 23 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *