Cum o clătită mi-a înveselit dimineața

Dimineața sunt agitat, fără timp, transpirat, panicat și simt că n-am timp de nimic. Na, copii, grădiniță, școală, servici, pregătiri, program. Azi a fost la fel până la un punct, când am ajuns la grădiniță cu Edi. După ce l-am dezbrăcat și schimbat de papuci, l-am dus în clasă, unde erau doamna educatoare și îngrijitoarea.

Automatele de cafea nu sunt pentru copii

Sunt destui părinți care consideră că e ok să bea și copilul o ciocolată caldă sau un ceai, ori o cafea cu lapte de la automat. Am văzut asta în timp ce așteptam la frizerie, la primărie, poliție sau oriunde se găsesc astfel de aparate. Părintele își ia o cafea, iar copilului, care nu are mai mult de 9-10 ani îi ia o ciocolată. Că doar e dulce, caldă și gustoasă. La fel ca o tabletă de ciocolată, doar că e lichidă.

Imaginile comunismului de azi în Coreea de Nord

E rău în România, dar măcar nu e ca la acești amărâți nefericiți și bătuți de soartă coreeni de nord. Pe ei cine îi va mai scoate din mocirla în care se află, câte generații vor mai trece până vor ajunge și ei o țară civilizată? Teroarea și foamea, lipsurile, grijile, oboseala, se observă pe chipurile lor.

Ce-mi doresc de la 2017

Ca orice om, care trece în alt an, îmi doresc mai bine, mai mult și mai frumos decât în cel ce tocmai trece. Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult. Este o chestie relativă, dorința asta de mai mult, dar se poate dovedi a fi motivantă. 2016 a fost un an bun, spre foarte bun, dar, chiar și așa, îmi doresc ca 2017 să fie și mai bun în unele privințe, cum ar fi:

Să nu mă inviți la dans

Nu știu să dansez și de asta nu îmi place să o fac. Orice lucru pe care nu-l cunosc, prefer să nu-l fac. Cum e dansul. N-am talent, vocație, curaj, dinamică, ritmică. Nimic. Mă mișc ca un copac în bătaia vântului și am impresia că toți ce mă văd dansând râd în gând de mine. Urăsc asta! Deși, am văzut pe la nunțile și cumătriile la care am fost, dansatori foarte proști (da, chiar un afon ca mine în ale dansului își dă seama că cineva e praf la acest capitol) tot mi se pare că eu îs cel mai varză. Așa că, prefer să privesc de pe margine.

Cum a fost în prima zi de școală

Ne-am trezit devreme, pe la 6 jumate ca să avem timp să ne pregătim, eu și băieții, soția a plecat la servici lăsându-mi mie onoarea (mulțumesc draga mea) de a duce copiii la școală, respectiv grădiniță. După ce le-am dat laptele cu cereale și i-am îmbrăcat frumos, mi-am dat seama că era 8 fără un sfert și eu eram tot în pijamale și nespălat pe față. Nu știu ce am făcut aproape o oră jumate, așa că a început distracția.