Automatele de cafea nu sunt pentru copii

Sunt destui părinți care consideră că e ok să bea și copilul o ciocolată caldă sau un ceai, ori o cafea cu lapte de la automat. Am văzut asta în timp ce așteptam la frizerie, la primărie, poliție sau oriunde se găsesc astfel de aparate. Părintele își ia o cafea, iar copilului, care nu are mai mult de 9-10 ani îi ia o ciocolată. Că doar e dulce, caldă și gustoasă. La fel ca o tabletă de ciocolată, doar că e lichidă.

Oare e chiar așa de greu să nu fie zăpada viscolită pe străzi?

Mă uit la știri, și de aproape o săptămână, cele principale prezintă iadul alb, urgia, străzi închise, oameni ce nu pot ajunge la muncă, accidente, mașini înzăpezite. În afară de ninsoare, ger și zăpadă multă, restul e anormal pentru o țară europeană. Dacă în România e așa când ninge normal pentru luna ianuarie, nu aș vrea să îmi imaginez, cum ar fi în Congo, dacă ar ninge. Probabil nu prea mare diferență, având în vedere că e printre cele mai sărace țări din lume.

Ce trebuie să facă o asociație de proprietari

Asociația de proprietari este “o formă de asociere autonomă și nonprofit a majorității proprietarilor dintr-un condominiu”. “Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe langă drepturi, impune obligații pentru toti proprietarii.” Sursa Cel puțin teoretic, știu ce face o asociație de proprietari, așa cum spune și legea: administrează și gestionează proprietatea comună.

Iar ninge în ianuarie

Țin de dimineață televizorul deschis pe canalele de știri și ghici ce!? Șoc, groază, imagini apocaliptice, nămeți, coduri de toate culorile, asta se prezintă. De parcă a venit iadul pe pământ și nu iarna, normală și firească în luna ianuarie. Astea-s temperaturi de început de an, asta înseamnă gerul bobotezei, -10 grade chinuite înseamnă urgie și cod roșu? Mizerii și exagerări grosolane din partea presei.

Imaginile comunismului de azi în Coreea de Nord

E rău în România, dar măcar nu e ca la acești amărâți nefericiți și bătuți de soartă coreeni de nord. Pe ei cine îi va mai scoate din mocirla în care se află, câte generații vor mai trece până vor ajunge și ei o țară civilizată? Teroarea și foamea, lipsurile, grijile, oboseala, se observă pe chipurile lor.

Tradiții și obiceiuri de iarnă din com. Strunga, jud. Iași

Nu am mai fost de mulți ani, în dimineața zilei de 31 decembrie, în fața primăriei Strunga, ca să asist la frumoasele tradiții de iarnă. De cele mai multre ori ziua aceasta cădea în timpul săptămânii și eram la serviciu, altădată eram prea comod sau plecat mai departe și nu veneam. Anul acesta, a căzut într-o sâmbătă, am luat familia și plecat să vedem capra, cerbul, mascații, banda și haiducii din comuna Strunga.